Știi sau te învățăm noi?

Citesc, în toate materialele de promovare a diverșilor coachi, antrenori de viață și succes și cum se mai numesc ei, despre faptul că te vor învăța să îți folosești timpul cu cap, îți vor da instrumentele care să te ajute să-ți găsești CALEA. Ce îmi atrage atenția mereu este punctul FAMILIE. Deci ei mă vor învăța să am timp de familie.

Bun așa… pentru că restul lucrurilor, din societatea asta super antrenată în cursa cu sine însăși, îmi ordonă să mă dedic 100% proiectelor, dacă vreau să reușesc. Ba chiar să mă trezesc cu noaptea în cap, să încep cel mai devreme posibil… altfel n-am nicio șansă. Unii îmi povestesc că există medii unde dacă te pune păcatul să vorbești despre familie și mai ai și fotografii cu ăl mic care ți-e drag de mori… poți să-ți iei adio de la măriri de orice fel. Ei n-au auzit de coaching și de managementul timpului pentru job și familie?!?

Oricum, de ce am plecat în povestea asta? Pentru că n-am fost la un program de genul și îmi propun să merg, serios, pentru că vreau să știu cum mă învață să am timp de familie. Pe bune. Nu precizează niciunde dacă voi avea și timp de bucătăreală, pentru familie adică, pentru spălat și călcat cămăși de costum, pentru șters de praf și… hai că ați prins ideea… dar toată lumea îmi garantează – timp de calitate. Perfect, că tot vreau să scap de ăla mai puțin apetisant, care nu te prea ajută să-ți pui o mână sub obraz (la ceas de seară) și să te întrebi mândru ce-ai făcut tu oare azi?…

Ce faci când ai timp?

Experimentez ceva foooarte interesant… Nu mai ştiu să mă bucur de timp liber. Sunt trei ani, aproape, de când priorităţile s-au schimbat şi de când gestionăm minutele între diverse activităţi care implică mai ales copilul.

Ieşim în oraş respectând orele de somn de prânz, mergem acolo unde ştim că i-ar plăcea copilului, organizăm întâlniri şi petreceri în funcţie de programul copilului… iar asta vine firesc, fără vreo umbră de Uoof, ce m-am săturat! Ne-a intrat în reflex. Într-atât încât sunt deja 6 zile de când copilul stă la bunici şi eu nu ştiu ce să fac cu orele libere :-)

M-am decis să scriu despre subiectul acesta amuzant şi nu prea :-) după ce am citit blogul unei mămici exasperate de faptul că NU ARE TIMP. Şi din descriere aşa părea, că zilele sunt prea scurte pentru o casă cu doi copii, cazul ei.

Poate că al meu este mai cuminte decât ai ei… fiind şi unul singur… dar n-am intrat în depresii, n-am disperat şi n-am simţit că mă sufoc. Ba chiar am avut job part-time acasă, ne-am jucat până ne-au durut fălcile de atâta râs, am citit şi poveşti şi am şi învăţat pedalatul pe bicicleta mare… fără cursuri de time management, cum se poartă mai nou.

Bine, n-am făcut prăjituri şi nu i-am croşetat ceva… că nu sunt Super – Femeia – Fantastică :-), dar am reuşit să trecem frumos, toţi trei, peste primii trei ani. Şi cred că, în final, important este să găsesti un echilibru care să te mulţumească. Pe tine, nu pe ceilalţi, care vor avea întotdeauna o părere…