O să te mai joci cu jucăriile?

Popice

Joaca este întotdeauna amuzantă, dar strânsul jucăriilor… am aflat de curând că este plictisitor, enervant, ca la serviciu…

Andrei și-a descoperit popicele și a vrut să se joace. Cât a durat jocul a fost perfect, cu urale de victorie, cu expresii gen mega-eșec la ratări, cu tot tacâmul valabil la jocurile în care copilul se implică total. Ei, la final, capitolul “ordine la jucării” a produs o ploaie de reacții care m-au amuzat teribil. Nu l-am pus să le strângă și nu i-am făcut nicio observație legată de faptul că tot scăpa popicele din săculețul lor, încercând să le pună la loc. Ba chiar m-am făcut că nu-l aud, dar n-am mai rezistat la un moment dat și am izbucnit în râs:

“Aoleu, nu mă mai joc cu astea, gata. Mamă, ce greu e să faci ordine! Dar câtă treaaabă aaam… Parcă sunt la serviciu… Groaznic! De ce tot cazi?!… Ce plictisitooor… Uite încă una! Hai și voi, pierdutelor! Popice enervante. Niciodată nu mă mai joc cu voi!”

Interesant este că nu m-am plâns niciodată de serviciu sau că fac ordine în casă. Deci nemulțumirea era autentică, necopiată și total adaptată momentului. Acum nu știu dacă se va mai juca sau nu, curând, cu popicele, dar sigur nu le va mai strânge din proprie inițiativă :)

Când o să faci curat?

Da… cred că este prea devreme pentru o astfel de întrebare. Nu de alta, dar posibilitatea să mă trezesc cu un răspuns năucitor este foarte mare. Am învăţat pe pielea mea:

- Iar ai lăsat jucăriile împrăştiate în toată camera.

- Da, mami. Şi râde, ca şi cum i-aş fi spus o glumă.

- Totuşi, când ai de gând să le strângi?

- Mâinea viitoare.