Mda… timpul declarațiilor de dragoste este cel mai bine folosit de copil. Iar imaginația îl ajută din plin. Și daaa… recunosc că îmi place!
– Mami, ești cea mai frumoasă din lumea mea!
– Mami, te iubesc până la stele și niciodată înapoi!
– Mami, te iubesc până la rachetă și mai departe, până la… Oradea!
Și tot așa… 
PS: Drăguț că toate declarațiile astea nu au știrbit nimic din sinceritatea aceea autentică, de copil, crudă și frumoasă. De exemplu, l-am întrebat, uitându-ne la o reclamă care rulează acum:
– Andrei, tu cui i-ai oferi ultima ta bucățică de ciocolată? (în reclamă, cineva a răspuns că i-ar oferi-o mamei)
– Ăăă… nimănui.
– Serios? N-ai împărți ciocolata?
– Nu, că îmi place prea tare!
– Auzi, măi, Andrei? Vreau să-ţi spun ceva.
– Daaa, ştiu… spune plictisit, făcând ceva important în camera lui.
– Zău? Ce vreau să-ţi spun?
– Că mă iubeşti.
– Serios? Voiam să-ţi spun altceva, dar dacă tu vrei asta, îţi spun că te iubesc.
– Da, ştiu. Mă iubeşti mult, nu-i aşa?
Nu răspund şi atunci strigă:
– Laurica, de ce nu răspunzi?
– Da, te iubesc foarte mult.
– Bine, iubeşte-mă cât vrei, că eu te iubesc şi mai mult!
Definiţia frumoasă, completă, rotundă:
- Mami, tu cât mă iubeşti?
La asta avem răspunsul standard, pe care îl repetăm zilnic, aşa ca un ritual, deci n-a fost greu să ştiu ce să spun:
- Pââână la stele şi înapoi. Tu cât mă iubeşti?
Se gândeşte. Vrea să fie original, să nu mai spună aceleaşi cuvinte de fiecare zi:
- Pââână la tati şi înapoi.
Corect, iubirea se împarte frumos şi egal între noi, iar lucrurile lămurite sunt cele mai bune într-o relaţie de durată
- Andrei, ţie îţi place să fiu supărată pe tine?
- Da. Adicăăă… nu. Acuma eşti supălată?
- Da.
- De ceee?
- Pentru că eşti obraznic.
- Dar am fost deja.
- Adică ai fost şi acum nu mai eşti?
- Nu mai sunt.
- Eşti sigur?
- Da. (după o pauză) Vleau iubire!
- De ce? Pentru că eşti obraznic?
- Nuuuu, pentlu că sunt iubilea-l tău.
- Eşti iubirea mea, nu iubirea al meu.
- Dar sunt băiat, mami!
- Aşa este
Ultimele comentarii