Să mai ieși cu el la fotbal?

IMG_0839

Ce face fotbalul din copilul meu… Incredibil… Pe lângă faptul că mă driblează exemplar, că mă păcălește cu direcția în care va șuta și câte alte chinuri la care mă supune, mai copiază și gesturile fotbaliștilor fericiți când dau gol…

Da, exact: cu mulțumiri la cer, cu mâini împreunate sau trecute prin păr, cu aruncat în genunchi… tot tacâmul. Nu face decât să mă enerveze. Nu știu cât mai suport și dacă mai ies în parc cu el. Judecați și singuri:

 

Andrei

pe teren

Când se joacă fotbal?…

N-am mai scris de multișor pe blog și sunt certată pentru asta, motiv pentru care recuperez puternic timpul pierdut. Detalii mai jos:

Discuție la ceas de seară târzie, în așternut, fiecare în patul lui:

- Andrei, te aud foindu-te. Culcă-te!

- Uuuf… biiine… Și iar începe și pe-o parte și pe alta…

- Andrei, de ce te tot agiți?

- Dar tu, când mă auzi că mă agit, de ce nu dormi?…

*

A făcut o prostie și acum încerca să mă convingă că nu mai face:

- Mami, promit. Mă crezi?

- Nu știu, Andrei, mă mai gândesc.

- Te rooog… nu mai fac, promit, pe cuvântul meu.

- Ai mai spus așa și iar ai greșit.

Se gândește un pic… Atunci pe cuvânt de mămică!

*

Trecem, în plimbarea de seară, pe lângă un teren de fotbal:

- Auzi, tati, fotbaliștii unde sunt?

- Sunt acasă. E seară acum. Nu joacă.

- Da? Dar știi ce am realizat eu? Că joacă și noaptea… (din discuția ulterioară “am realizat” și noi că el a tras concluzia aceasta uitându-se la Campionatul Mondial)