Cui foloseşte să-ţi educi copilul frumos, atât de frumos încât îi explici că se spune “domnul” şi “doamna”, nici măcar “tanti” (că se uită doamnele urât pe stradă)… că nu e frumos să arate cu degetul şi nici ca degetul arătător să stea în nas… că trebuie să salutăm vecinii… şi câte toate?

Sper că lui Andrei, într-o societate mai bună ca asta de ieri după-amiază, colţ cu parcul Regina Maria:

- Fă, auzi, n-ai o ţigare?

Scuze, dar nu mi-am imaginat că vorbeşte cu mine una dintre cele două individe pe care le-am depăşit în plimbarea noastră. A simţit nevoia să repete:

- Hei, fata, fata, n-ai o ţigare?

M-am întors: n-am.

- E, n-ai pe naiba!…

Andrei: ce a zis doamna, mami?

Moment în care au început ele să râdă înaintea mea… Chiar aşa, oare ce a zis “doamna”?