Când se joacă fotbal?…

N-am mai scris de multișor pe blog și sunt certată pentru asta, motiv pentru care recuperez puternic timpul pierdut. Detalii mai jos:

Discuție la ceas de seară târzie, în așternut, fiecare în patul lui:

- Andrei, te aud foindu-te. Culcă-te!

- Uuuf… biiine… Și iar începe și pe-o parte și pe alta…

- Andrei, de ce te tot agiți?

- Dar tu, când mă auzi că mă agit, de ce nu dormi?…

*

A făcut o prostie și acum încerca să mă convingă că nu mai face:

- Mami, promit. Mă crezi?

- Nu știu, Andrei, mă mai gândesc.

- Te rooog… nu mai fac, promit, pe cuvântul meu.

- Ai mai spus așa și iar ai greșit.

Se gândește un pic… Atunci pe cuvânt de mămică!

*

Trecem, în plimbarea de seară, pe lângă un teren de fotbal:

- Auzi, tati, fotbaliștii unde sunt?

- Sunt acasă. E seară acum. Nu joacă.

- Da? Dar știi ce am realizat eu? Că joacă și noaptea… (din discuția ulterioară “am realizat” și noi că el a tras concluzia aceasta uitându-se la Campionatul Mondial)

Pe cuvântul tău?

Am învăţat de la o altă mămică din familia noastră că trebuie să respecţi promisiunea dată unui copil. Altfel cum va putea învăţa să respecte promisiuni la rândul lui? În felul acesta îl scuteşti de o dezamăgire pe care i-o poate provoca neonorarea unei promisiuni.

Însă micuţii zilelor noastre învaţă repede regula de aur şi îţi smulg promisiune după promisiune, iar tu ajungi curând prizonierul propriei metode. Şi este atât de fin echilibrul acesta între omul de cuvânt şi păcălitul de serviciu…

Şi nu înţeleg de unde îşi iau argumentele şi toată muniţia, cum de folosesc expresii  pe care tu nu le foloseşti şi cum le iese mereu tactica “insistă, insistă, insistă”?

Nu ştiu… sunt prea marcată de ultimul episod în care am cedat lamentabil (într-un hohot de râs) lui “pentru cuvântul tău, mami?”