Apreciez din ce în ce mai mult dialogurile fine pe care le port cu juniorul. Printre altele şi pentru că îmi oferă material de blog, până mă decid eu ce să scriu aici :-)

Ce îmi place mie la cei mici este modul cum le funcţionează memoria, sinapsele şi spontaneitatea. Aşa te trezeşti că în mintea micuţului un lucru înseamnă, de fapt, cu totul altceva, iar nedumerirea lui este dureros de sinceră când tu îi reproşezi ceva ce el nu a înţeles, de fapt.

În fine, fără alte introduceri, avem mai jos o listă de chestii care nu sunt ce ar trebui să fie ele în realitate:

- era cât pe cer să cad din pat

- şi s-a dus, colo sus, într-o cufă s-a ascuns… la-la-la

- ne jucăm de-a prins-ascundelea?

- eu umăr şi tu te ascunzi

- ce-i aia regulă de circulaţie? când te bate cineva dacă nu asculţi?

Da… asta este o listă în continuă actualizare şi total incompletă, pentru că nu notez chiar tot ce spune copilul… deşi ar fi frumos din partea mea :-)

Oricum, lista lui Andrei îmi aminteşte de propriile impresii despre lume, din copilărie, când “a merge pe teren” însemna pentru mine a sta pe peron. Şi nu înţelegeam de ce este mama obosită când mergea să facă anchete sociale, pe teren… Şi, preferata mea, convingerea surorii mele că “bădiţă” este un B (mare de tipar).