Explicatia mea ce avea?

femeiaDece.accident

Câteodată mă gândesc să-i răspund lui Andrei cu Da şi Nu. Şi atât. Pentru că se pare că explicaţiile mele nu-i plac. Sau are el altele mai bune:

- Şi… buuum… facem accident! (Spunea asta a nu ştiu câta oară, fiind în maşină)

- Nu mai spune aşa: că facem accident.

- De ce?

- Pentru că nu vreau să facem accident.

- De ce?

… Aici încep eu explicaţia lungă, detaliată, că ne lovim, ne doare, plângem, maşina suferă… şi altele cât mai plastice, ca să înţeleagă copilul. Care mă ascultă şi când crede că a auzit destul:

- Peeentru căăă… ne claxonează maşinile!

Da, şi asta. Mai ales în Bucureşti. Doar atât trebuia să spun?… Merci!

Aţi văzut un accident?

Eu, da, din nefericire. Şi Andrei. Ne întorceam de la salină. Era 8 seara şi plouase (motiv pentru toată lumea să iasă în oraş cu maşina, se pare). Rulam cu mai puţin de 30 km la oră, pe o străduţă cu gropi şi treceri de pietoni, dar cu prioritate. Un detaliu nesemnificativ pentru un şofer “profesionist” care nu numai că nu a frânat venind de pe o străduţă cu “cedează trecerea”, dar mi s-a părut că zboară… din nefericire a zburat fix până în maşina care venea pe străduţa noastră cu prioritate, din faţa noastră. Din ricoşeu, vinovatul s-a îndreptat destul de energic spre maşina noastră, căreia îi murise motorul (nu ştiu când, undeva între bubuitură şi momentul T). Am sesizat aspectul când am anticipat faptul că maşina ricoşată m-ar fi lovit în dreapta şi am tras de volan în stânga. Inutil, fireşte, fără motor… dar, printr-o prezenţă de spirit sau o dorinţă mare de a nu mai accidenta altă maşină, domnul grăbit a tras puternic de volan şi a urcat pe lângă mine pe trotuar, lovindu-se şi de gard, probabil.

Din starea de şoc m-au scos cuvintele lui Andrei: ce fac băieţii, mami? Se… joacă, mami… se joacă.