Cât de Liber este Arbitrul?

 Pe autostrada încărcată de speranțe care se plimbă în mașini mai mari sau mai mici, într-o zi, s-a întâmplat un accident. Din nefericire, o Ambiție a călcat o Năzuință mică, provocându-i răni grave care-i vor lăsa sechele pe viață.

Deplasat la locul accidentului, Liberul Arbitru vru să afle cum s-au petrecut lucrurile.

-       Să vedeți… spuse Ambiția.

-       Să auzim!, spuse Arbitrul.

-       Să mă înțelegeți că eu…

-       Să vă explicați, continuă Arbitrul în același stil ironic.

-       Mă grăbeam. Cum să nu mă grăbesc, că doar de aceea am intrat în cursă, nu-i așa?… Zâmbește tâmp și așteaptă să i se dea dreptate. Nimic. Niciun mușchi nu mișcă pe fața Arbitrului.

-       Mă rog… ce scriu în proces?

-       Care proces?

-       De conștiință! Cum care? Uf… pe autostrada asta nu mai circulă decât amatori în zilele noastre.

-       Ba pardon, zise Ambiția bățoasă, nu permit! Sunt o profesionistă! Read more

Ce-i asta? Ce-i asta, mami?

:))) Sunt zile atât de pline de Andrei, încât trebuie să iau o pauză și să scriu, apoi iar să râd cu poftă și să-l mai provoc puțin. Da, știu… sunt nesătulă. Dar cine s-a săturat vreodată să fie amuzat, nu-i așa? Deci:

Vine copilul panicat cu ceva mic și negru pe deget:

– Mami, ce-i asta?

– Nu știu. Să văd. Analizez chestia mică și suspectă, chestionez copilul despre cum a ajuns în posesia chestiei, mergem pe firul faptelor… După o analiză ca la carte, concluzionez: este o sămânță de susan arsă, de la covrigul pe care tocmai l-a mâncat.

– Susan ars?… Ce biiine…

– Dar de ce te-ai speriat așa? Ce ai crezut că este?

– Alunița mea!

alunita

Ce este un cucui?

Andrei plangand

Îmi amintesc că mi s-a părut că Andrei a mers greu de tot ( 1 an si 2 luni). Pur și simplu nu avea chef și nicio plăcere. Poate pentru că am folosit premergătorul unde era atât de comod… Nu știu. Oricum, de la primii pași, n-a mai putut fi oprit. Este în mișcare mereu. Ai grijă ce-ți dorești, deci… Cert este că joaca asta mereu activă produce efecte și vânătăi adesea:

– Aaaau… m-am loviiit… Și plânge.

– Cum? Unde? Ce ai făcut?

– Am alergat și am dat cu capul în paaaat… Iar plânge.

– Să văd. Hai, că nu-i grav. O să ai un mic cucui.

– Aaaau… Și plânge și plânge. Îl țin în brațe și îl alint.

– Te doare rău?

– Nu, dar nu știu ce este ăla cucuuui…

De neuitat?

 

Andrei

Scrie, că le uiți. Asta îmi spun toți, iar eu nu pot fi împotriva tuturor. Așa că scriu, iată, scriu ce spune, crede și simte copilul.
Fără să mai lungim vorba:
– Ți-a plăcut povestea?
– Uaaau… este cea mai tare poveste pe care n-am auzit-o niciodată.
Sau:
– Te ajut să te încalți?
– Nu, dă-mi voie. Lasă-l pe bătrânul Andrei (el având venerabila vârstă de 4 ani).
Sau:
– Deci, asta înseamnă atmosferă, închei eu explicația din “Prima mea enciclopedie”.
– Caaam ciudat nume pentru un cer, nu crezi, mami? Cine a pus un nume așa scandalagiu?
Sau:
– Aș vrea tare mult să îmi cumperi un dinozaur. Sau… nu că ăsta mănâncă omi.
Sau:
– Acum ești supărată pe mine, mami?
– Nu sunt. De ce întrebi?
– Pentru că ai o față supărătoare.

Sau:

– Îți place muzica, Andrei?
– Da, e așa… cântătoare. Adică nu e gălăgie zgomotoasă.

Sau:

– Andrei, îți place cu trenul?, l-a întrebat cineva.
– Nu îmi place cu trenul din Olanda că nu face u-ci-ci.
– Dar cum?
– Face așa… (ia o față serioasă și așteaptă nemișcat).
– Adică nu merge?
– Ba merge, dar cu liniște să nu trezească pomii.

Ce “iaste” muzica?

IMG_1137

Am fost în Cișmigiu. La concert. Lui Andrei i-a plăcut mult, mai ales că s-au cântat tangouri și altele ritmate și ușor de îndrăgit de copilul meloman.

– Ți-a plăcut concertul, Andrei?

– Da.

– Îți place muzica, nu-i așa?

– Da.

– De ce?

– Pentru că e așa… cântătoare.

– Vrei să spui încântătoare?

– Nu, vreau să spun cântătoare. Adică nu gălăgie zgomotoasă.

Peste puțin timp:  de ce tot mă corectezi? Crezi că nu știu muzica?

In parc

Se pare că știe:

Acasa

 

Să mai ieși cu el la fotbal?

IMG_0839

Ce face fotbalul din copilul meu… Incredibil… Pe lângă faptul că mă driblează exemplar, că mă păcălește cu direcția în care va șuta și câte alte chinuri la care mă supune, mai copiază și gesturile fotbaliștilor fericiți când dau gol…

Da, exact: cu mulțumiri la cer, cu mâini împreunate sau trecute prin păr, cu aruncat în genunchi… tot tacâmul. Nu face decât să mă enerveze. Nu știu cât mai suport și dacă mai ies în parc cu el. Judecați și singuri:

 

Andrei

pe teren

Adevărat sau fals?

Știi că ești depășit de timpuri când copilul de 4 ani, care nu știe să citească, descarcă jocuri pe tabletă și apoi îți arată cum se joacă. Și tableta este a ta…

Unde? Unde? :)

- Andrei, hai mai repede!

– Viiin… Merge un pic mai alert şi apoi iar răreşte pasul şi este furat de peisaj.

– Andrei, te mai uiţi mult după cai verzi pe pereţi?

– Cai verzi? Unde? Unde? Ce tareee… Vreau să-i văd.

cai verzi pe pereţi

Când se joacă fotbal?…

N-am mai scris de multișor pe blog și sunt certată pentru asta, motiv pentru care recuperez puternic timpul pierdut. Detalii mai jos:

Discuție la ceas de seară târzie, în așternut, fiecare în patul lui:

- Andrei, te aud foindu-te. Culcă-te!

- Uuuf… biiine… Și iar începe și pe-o parte și pe alta…

- Andrei, de ce te tot agiți?

- Dar tu, când mă auzi că mă agit, de ce nu dormi?…

*

A făcut o prostie și acum încerca să mă convingă că nu mai face:

- Mami, promit. Mă crezi?

- Nu știu, Andrei, mă mai gândesc.

- Te rooog… nu mai fac, promit, pe cuvântul meu.

- Ai mai spus așa și iar ai greșit.

Se gândește un pic… Atunci pe cuvânt de mămică!

*

Trecem, în plimbarea de seară, pe lângă un teren de fotbal:

- Auzi, tati, fotbaliștii unde sunt?

- Sunt acasă. E seară acum. Nu joacă.

- Da? Dar știi ce am realizat eu? Că joacă și noaptea… (din discuția ulterioară “am realizat” și noi că el a tras concluzia aceasta uitându-se la Campionatul Mondial)

Care este umbrela potrivită?

umbrela cu picioare

:) Râde și este foarte încântat de prima plimbare în ploaie, singur, cu umbrela:

– Mami, mă distrez pe cinste, știi?

– Da, văd.

– E amuzantă ploaia, nu-i așa?

– Da, dar nu vrei mai bine o pelerină de ploaie?

– Ce-i aia?

– Un fel de haină care te protejează de ploaie. Are glugă și ți-ar fi mult mai ușor să te ferești de ploaie decât așa, cu umbrela.

– Șiii… fără umbrelă, adică?

– Da, fără, nu vei mai avea nevoie de ea.

– Atunci nu vreau pelerină.

– De ce?

– Îmi place umbrela, te roooog! Vreau cu umbrelă.

– Bine, dar nu vrei una mai mică?

– Nu, vreau doar una care să nu mă tragă de păr.