Cum e afară?

afara

Cred că cineva vrea să ne inducă în eroare, ca să stăm în case. Dar Andrei s-a prins, da?

– Andrei, cum este afară?

– E super de perfect. E înnorat, așa… ca să pară că e frig, dar e cald și bine!

Toate se leagă. Sau nu?

Andrei

– Mami, îmi place așa mult să dansez la grădiniță!

– Mă bucur.

– Și sunt foarte bun, să știi.

– Asta e și mai bine.

– Doamna de dans mi-a spus bravo ție! Și m-a întrebat cum mă cheamă. Și eu am spus Andrei Hora. Și ea a spus vino în față, astăzi ești profesor de dans!

– Foarte frumos, bravo. Și ți-a plăcut?

– Foarte mult, extrem de mult. Eram ca pe scenă… Și dansam acolo și mișcările erau așa (suntem pe stradă, dar nu contează, el îmi arată mișcările).

După demonstrație și asigurări că i-a plăcut foarte mult, discutăm mai departe:

– Ți-ar plăcea să dansezi pe scenă adevărată? Când vei fi mare,  ți-ar plăcea să fii…

– Pilot de curse! Ți-am mai zis!

:)

P.S. Fotografia este în ton cu articolul. E clar, da?

 

Ai mai văzut vreodată?

Matei si Iohannis

În același context al interesului pentru știri și politică, Andrei îl trage pe Matei în fața televizorului și mă cheamă repede:

– Mami, vino repede, nu-ți vine să crezi!

– Ce s-a întâmplat?

Mi-l arată victorios pe Matei, care privea la televizor:

– Ai mai văzut un bebeluș care să asculte un Iohannis?!?

– :))) (ăsta a fost răspunsul meu)

 

În treacăt fie spus, când mă cheamă așa repede, mă execut rapid, pentru că am tras o sperietură grozavă la ultima chemare:

– Mami, vino repede, Matei este cu fața la burtă!

– Ceee?

Matei era, într-adevăr, cu fața în jos, în pătuț, și încerca să revină la formula inițială. Calm, fără plâns, ardelenește ar spune unii. Era prima lui rostogolire :)

Cine, măi?

A

Bine se întreabă Andrei de ce este Parlamentul toată ziua la știri. Foarte bună observația. I-am răspuns că este toată ziua la știri pentru că noi, românii, facem toată ziua politică. Daaa? M-a întrebat el. Nu a înțeles mare lucru, dar n-a continuat. Însă observația lui mi-a amintit o discuție cu cineva care trăia în altă țară și care îmi spunea cât de puțin se vorbește despre politică și politicieni în țara respectivă, la televizor și acasă, pe stradă sau la serviciu. Cred că asta este normalitatea – să știi cât mai puține din declarațiile lor, și cât mai multe din realizările lor, ale politicienilor. Noi, în schimb… vorbim mult și facem puțin; vorbim despre cât de mult vom face și facem extrem de puțin. Rețeta clasică: vorbe, nu fapte.

A, dar nu, nu. Nu despre asta voiam să scriu, ci despre faptul că ieri, la TV, Andrei l-a văzut la știri pe Isărescu. Nu l-a văzut foarte des, nu-l cunoaște, așa că s-a oprit în fața televizorului, cu mingea cu care se juca în mână:

- O, sărăcuțul de el!

- Cine, dragă?

- Domnul ăsta.

Nu eram cu el în cameră, așa că am venit să văd despre cine vorbește cu atâta compasiune.

- Cine, măi?

- Domnul ăsta, mami, cu ochelari. Cred că are extrem de multe emoții. Uite cât de greu vorbește. Și se uită așa… când sus, când jos…