De ce la iarbă verde?

Andrei, blog

Ați remarcat că folosim expresii diverse de ani de zile și nu ne punem întrebări în legătură cu ele? Sigur că ați remarcat. Mai ales atunci când minorul din casă v-a întrebat ce înseamnă una dintre ele.

Bunăoară ieșirea “la iarbă verde” l-a pus pe gânduri pe Andrei, care a înțeles că trebuie să ieșim numai când este iarba verde, ceea ce nu se pupa cu faptul că el a văzut și iarbă mai puțin verde în parc. Deci, de ce spunem că ieșim la iarbă verde? Ei, iar lucrurile s-au complicat atunci când promisiunea de ieșire pe iarbă, indiferent de culoare, a fost făcută într-o zi ploiasă, în care copilului i-au înghețat urechile:

- Brrr… să știi că e chiar frig afară, mami.

- Da, știu. Ți-a fost frig?

- Nu, că am alergat. Doar urechile și nasul sunt reci, pentru că… ele n-au alergat. Picioarele mele sunt fooarte calde. A, mami, mai mergem mâine la iarbă verde?

- Eu așa zic. Sper să nu mai plouă, să ude iarba asta verde.

- Auzi, dacă plouă pe iarba verde, mergem pe altă iarbă, bine? Galbenă sau… vedem noi, bine? Bine?

- :) Bine. Dar să știi că ieșirea la iarbă verde este așa, o expresie.

- Cuuum? Adică ai zis doar așa, nu ieșim de fapt? Păi luăm umbrela dacă plouă. Te rog, mami, vreau să ieșim!

- Ai înțeles greșit. Ieșim, sigur, eu îți explicam doar ce este cu expresia asta, că noi ieșim în parc sau la plimbare sau la picnic și dacă nu este iarba verde, nu-i așa?

- Dar mâine ce culoare o să aibă?

- Verde.

- Păi vezi! Deci nu e o expresie!

- :) Biiine. Te bucuri că ieșim?

- Da. … De fapt, nu. Că mai vreau și alte culori de iarbă. Poate albastră, roșie sau…

- De ce?

- Așa, ca să fie mai distractiv!

Cum să reziști?

in iarba

Păi ai face bine să reziști asaltului de drăgălășenii, complimente și altele, mai ales când știi că ele ascund un interes clar. Adică ce, te dă pe spate că-ți spune că ești o prințesă? Sau strălucitoare? Ei, ia mai taie din ele, copile :)

- Andrei, te mai joci?

- Cum vrei tu, frumoasa mea faimoasă, aurită și sclipitoare!

- :)) Ce?

- Ce-i, n-am zis bine?!?

O, ba da… le zice bine copilul, pentru că mă iubește, dar știe că eu îl iubesc și mai mult și poate obține ce vrea dacă mă și ascultă câteodată :) De acolo vine “cum vrei tu”. Dar complimentele bombastice vin din prea plinul lui, alimentat de desene animate, povești și dorința de a mă da pe spate. Clar!

cu paleta

O să te mai joci cu jucăriile?

Popice

Joaca este întotdeauna amuzantă, dar strânsul jucăriilor… am aflat de curând că este plictisitor, enervant, ca la serviciu…

Andrei și-a descoperit popicele și a vrut să se joace. Cât a durat jocul a fost perfect, cu urale de victorie, cu expresii gen mega-eșec la ratări, cu tot tacâmul valabil la jocurile în care copilul se implică total. Ei, la final, capitolul “ordine la jucării” a produs o ploaie de reacții care m-au amuzat teribil. Nu l-am pus să le strângă și nu i-am făcut nicio observație legată de faptul că tot scăpa popicele din săculețul lor, încercând să le pună la loc. Ba chiar m-am făcut că nu-l aud, dar n-am mai rezistat la un moment dat și am izbucnit în râs:

“Aoleu, nu mă mai joc cu astea, gata. Mamă, ce greu e să faci ordine! Dar câtă treaaabă aaam… Parcă sunt la serviciu… Groaznic! De ce tot cazi?!… Ce plictisitooor… Uite încă una! Hai și voi, pierdutelor! Popice enervante. Niciodată nu mă mai joc cu voi!”

Interesant este că nu m-am plâns niciodată de serviciu sau că fac ordine în casă. Deci nemulțumirea era autentică, necopiată și total adaptată momentului. Acum nu știu dacă se va mai juca sau nu, curând, cu popicele, dar sigur nu le va mai strânge din proprie inițiativă :)