Ce-i asta? Ce-i asta, mami?

:))) Sunt zile atât de pline de Andrei, încât trebuie să iau o pauză și să scriu, apoi iar să râd cu poftă și să-l mai provoc puțin. Da, știu… sunt nesătulă. Dar cine s-a săturat vreodată să fie amuzat, nu-i așa? Deci:

Vine copilul panicat cu ceva mic și negru pe deget:

– Mami, ce-i asta?

– Nu știu. Să văd. Analizez chestia mică și suspectă, chestionez copilul despre cum a ajuns în posesia chestiei, mergem pe firul faptelor… După o analiză ca la carte, concluzionez: este o sămânță de susan arsă, de la covrigul pe care tocmai l-a mâncat.

– Susan ars?… Ce biiine…

– Dar de ce te-ai speriat așa? Ce ai crezut că este?

– Alunița mea!

alunita

Ce este un cucui?

Andrei plangand

Îmi amintesc că mi s-a părut că Andrei a mers greu de tot ( 1 an si 2 luni). Pur și simplu nu avea chef și nicio plăcere. Poate pentru că am folosit premergătorul unde era atât de comod… Nu știu. Oricum, de la primii pași, n-a mai putut fi oprit. Este în mișcare mereu. Ai grijă ce-ți dorești, deci… Cert este că joaca asta mereu activă produce efecte și vânătăi adesea:

– Aaaau… m-am loviiit… Și plânge.

– Cum? Unde? Ce ai făcut?

– Am alergat și am dat cu capul în paaaat… Iar plânge.

– Să văd. Hai, că nu-i grav. O să ai un mic cucui.

– Aaaau… Și plânge și plânge. Îl țin în brațe și îl alint.

– Te doare rău?

– Nu, dar nu știu ce este ăla cucuuui…