Johnny Depp a fost la Constanţa? :)

DSC06537

Ultimele zile de soare (credeam noi, că au mai fost apoi) din această toamnă le-am prins la mare. Şi, culmea, după vizite repetate la malul mării, a trebuit să vină toamna ca să ajungem pe ponton, pasarelă sau cum se numeşte porţiunea aceea care intră în mare.

Ar fi fost grozav dacă nu bătea vântul tare de tot. Dar, chiar şi aşa, ne-a făcut plăcere, iar nedumerirea mare a lui Andrei a fost “de ce nu ne dezbrăcăm?”. Adică – plajă, soare, mare… ce mai aşteptăm, unde sunt costumele de baie? :)

După ce am lămurit copilul (de câteva ori, că a urmat seria consacrată de “de ce-uri”), am descoperit o meduză deosebită. Semăna cu un personaj din Piraţii din Caraibe, prinsă din poziţia potrivită. Ei, câte explicaţii au fost necesare şi aici… Şi numai eu eram entuziasmată de asemănarea săracei meduze cu duşmanul lui Johnny Depp :)).

Una peste alta, mi-a plăcut toamna asta (2013)!

De ce nu pot să fac copii? :)

N-aș vrea să uit, peste timp, cele mai amuzante dialoguri cu fiul de 3 ani, așa că fac un soi de jurnal din acest blog, până mă lămuresc ce altceva pot face cu el (cu blogul, că în privința copilului m-am lămurit :) ). Și cel ce urmează este, de departe, cel care m-a făcut să râd cel mai tare:

- Mami, eu o să am un copil în burtică?
– Nu, mami, dar de ce întrebi asta?
– Pentru că vreau și eu un bebe.
– Păi dacă vrei un bebe, adică un frățior, trebuie să-l facă mami.
– Dar băieții ce problemă au?
– N-au nicio problemă, dar ei nu pot avea copii în burtică.
– De ceeee?…
– Nu se poate, suntem construiți diferit. Mami și tati, împreună, pot să facă un bebe.
– Adică tu cu tati?
– Da.
– Dar vreau să faci tu cu mine.
– Nu se poate, Andrei.
– De ceeee?…

După un șir lung de explicații…
– Ah, atunci am o idee: pot să fac pui?

Am cedat și am râs până la lacrimi :)))

Să vă zic un banc? :)

Astăzi, la lucru, un domn cu care mă întâlnesc săptămânal, dar care, probabil, nu mi-a reţinut figura, m-a abordat în cel mai amuzant mod:

- Sărut mâna! (şi chiar mi-a sărutat mâna) Lucraţi aici?

- Da.

- Că nu v-am mai văzut.

- Da, lucrez aici. Ne-am mai întâlnit.

- Serios? Lucraţi cu dl X?

- Da.

- Şi… locuiţi aici, în Bucureşti? :)

- Da. Dar m-am măritat la Oradea :)  (râd ca şi cum aş fi zis o glumă bună, încântată de replica mea care ar fi oprit dialogul ăsta încâlcit)

- Daaa?… (dar s-a repoziţionat mai rapid decât am preconizat)  Pot să vă spun un banc cu ardeleni? :)))

Cine este doamna de Puzzle?

Când nu cunoaşte cuvintele pe care le aude, un copil le înlocuieşte cu cele pe care le ştie şi care seamănă cu cele noi. Aşa se face că Andrei al nostru, de poveste deja, mi-a spus într-o zi, pe când îl culegeam de la grădiniţă o expresie cu totul nouă pentru mine :-)

- Mami, ştii cu cine am vorbit astăzi?

- Cu cine?

- Cu doamna de la Puzzle.

- Cu doamna de la Puzzle?!?… faţa mea era, probabil, sugestivă pentru încurcătura din capul meu. Mă gândeam că au jucat un joc, că au făcut un puzzle în care se regăsea o doamnă, că… imaginaţie de om mare, adică. În realitate, lucrurile erau mult mai simple:

- Da, uite-o pe doamna de la Puzzle aici, la intrare.

- Aa… :-))

Ce înseamnă palet?

DSC07589

Ştiţi? Să vă aud / citesc… Păi da… nici nu aveţi cum, pentru că este un cuvânt inventat, care defineşte un joc amuzant cu paletele de ping pong, dar fără masă şi minge, ci cu… balonul.

Da, deci… (simt că nu aţi înţeles) Copilul este pasionat de mişcare, de orice fel. Este un fotbalist de picior stâng desăvârşit, spre deliciul tatălui lui (cică e mare chestie să şutezi cu stângul), are putere şi precizie la aruncarea cu mingea de handbal (mă rog, noi folosim minge mai uşoară) spre bucuria bunicului profesor de sport şi pedalează foarte bine (spre bucuria mea, că eu l-am terorizat cu bicicleta, că-mi era frică să nu ajungă, ca mine, la 30 de ani, fără să ştie să pedaleze).

Bine, bine, şi ce legătură are asta cu paletul? Are. Că trebuia să vă zugrăvesc întregul univers sportiv al lui Andrei, ca să înţelegeţi originea acestui joc care va face carieră. Aşadar, paletul a apărut în urmă cu jumătate de an, cam aşa… când Andrei atâta ne-a terorizat să ne jucăm în casă ping-pong, până am umplut toate colţişoarele şi toate sub-paturile (există cuvântul? :-)) cu mingi de ping-pong. În aceeaşi perioadă a dezvoltat şi o plăcere pentru jocul cu balonul. Aşa că, n-a fost decât un pas până la combinarea celor două. Ta-da!…

- Tati, ne jucăm palet?

- Ping-pong!

- Mami, ne jucăm palet?

- Ping-pong!

Până am realizat că e o prostie să tot corectăm copilul, că are dreptate. Nu era ping-pong, era PALET! :-)

Iar dacă nici acum n-aţi înţeles, vă ataşez o fotografie, dar mai târziu, când revine inventatorul de la grădiniţă.

PS: M-am gândit să scriu despre palet, pentru că suntem într-o zi cu meciul România – Grecia şi copilul a strigat de dimineaţă prin casă:

- Ro – mâ – ni – aaaa!

- Ce înseamnă România, Andrei?

- Când băieţii dau gol.

Deci am lămurit-o şi pe asta :-)