Cât mă iubeşti?

Definiţia frumoasă, completă, rotundă:

- Mami, tu cât mă iubeşti?

La asta avem răspunsul standard, pe care îl repetăm zilnic, aşa ca un ritual, deci n-a fost greu să ştiu ce să spun:

- Pââână la stele şi înapoi. Tu cât mă iubeşti?

Se gândeşte. Vrea să fie original, să nu mai spună aceleaşi cuvinte de fiecare zi:

- Pââână la tati şi înapoi.

Corect, iubirea se împarte frumos şi egal între noi, iar lucrurile lămurite sunt cele mai bune într-o relaţie de durată :-)

Clar ca bună ziua, nu?

Logica de grădiniţă funcţionează perfect. Noi, cei cu liceul terminat… nu înţelegem lucrurile… Dar noroc că sunt copiii gata să ne lumineze când se lasă ceaţa. Şi, ce ar fi toată această trecere de la o zi la alta fără dialogurile savuroase cu luminătorii din dotare? Mai nimic, evident.

Boon… după această introducere care n-are nicio legătură cu ceea ce îmi spune Andrei zilnic, sau mă rog, el sigur nu la asta se gândeşte, ci mult mai simplu şi aplicat fiecărei situaţii, iată cum decurge o negociere pe invers:

- Gata, la culcare, că mâine iar te trezeşti greu.

- Mă trezesc? Dar unde mă duc?

- La grădiniţă.

- Nu… vreau să stau acasă.

- Nu se poate.

- De ce? Că pot să stau singur.

- Păi tocmai asta e. Că nu poţi să stai singur. Hai, n-o mai lungi. Culcă-te.

- Ce amuzant…

- Nu-i amuzant. Serios acum, închide ochii şi dormi.

- Daaa?… Bine, dar să ştii că mâine dimineaţă când mă trezesc, o să vreau să mai dorm.

- ?!?

Mai ţii minte?

Andrei bea lapte

- Mami, mai ţii minte când eram mic şi plângeam?

- Cum să nu ţin minte? (formulele astea nu-i plac, când îi întorc întrebarea)

- Mami, ţii minte sau nu?

- Da.

- Şi ce mai făceam?

- Mâncai, te jucai…

- Adică beam lapte?

- Da.

- Şi în burtică beam lapte?

- Nu beai lapte.

Face o pauză şi apoi:

- Ştiu, pentru că era întuneric şi nu vedeam sticla, nu-i aşa?