Pe ce sau pe cer?

Apreciez din ce în ce mai mult dialogurile fine pe care le port cu juniorul. Printre altele şi pentru că îmi oferă material de blog, până mă decid eu ce să scriu aici :-)

Ce îmi place mie la cei mici este modul cum le funcţionează memoria, sinapsele şi spontaneitatea. Aşa te trezeşti că în mintea micuţului un lucru înseamnă, de fapt, cu totul altceva, iar nedumerirea lui este dureros de sinceră când tu îi reproşezi ceva ce el nu a înţeles, de fapt.

În fine, fără alte introduceri, avem mai jos o listă de chestii care nu sunt ce ar trebui să fie ele în realitate:

- era cât pe cer să cad din pat

- şi s-a dus, colo sus, într-o cufă s-a ascuns… la-la-la

- ne jucăm de-a prins-ascundelea?

- eu umăr şi tu te ascunzi

- ce-i aia regulă de circulaţie? când te bate cineva dacă nu asculţi?

Da… asta este o listă în continuă actualizare şi total incompletă, pentru că nu notez chiar tot ce spune copilul… deşi ar fi frumos din partea mea :-)

Oricum, lista lui Andrei îmi aminteşte de propriile impresii despre lume, din copilărie, când “a merge pe teren” însemna pentru mine a sta pe peron. Şi nu înţelegeam de ce este mama obosită când mergea să facă anchete sociale, pe teren… Şi, preferata mea, convingerea surorii mele că “bădiţă” este un B (mare de tipar).

Când o să faci curat?

Da… cred că este prea devreme pentru o astfel de întrebare. Nu de alta, dar posibilitatea să mă trezesc cu un răspuns năucitor este foarte mare. Am învăţat pe pielea mea:

- Iar ai lăsat jucăriile împrăştiate în toată camera.

- Da, mami. Şi râde, ca şi cum i-aş fi spus o glumă.

- Totuşi, când ai de gând să le strângi?

- Mâinea viitoare.

Unde îţi place să râzi?

dormitor gradinita

Când credeam că m-am înţeles cu piticul care avea emoţii înainte de prima zi de grădiniţă, pentru că m-a asigurat că se va juca acolo şi se va împrieteni cu ceilalţi copii… şi câte-n lună şi în stele, în liniştea nopţii, înainte să adoarmă, aud:

- Uof… ce mă fac cu grădiniţa asta?

- Păi de ce spui asta, Andrei?

- Aaaşaa…

- Dar am stabilit deja că va fi distractiv şi amuzant.

- Va fi distractiv?

- Sigur că da.

- Şi amuzant?

- Da.

- Dar mie îmi place să râd acasa!

Când eşti prea mare să mai fii mic?

Andrei cel... mare

Din seria dialogurilor de mare angajament:

- Ciiipri!…

Pauză.

- Ciiiiiipriiiii!!!!… Mami, de ce nu răspunde Cipri?

- Pentru că îi spui Cipri. Ia încearcă să-i spui tati.

- Nu vreau.

- De ce?

- Aşa îi spuneam când eram mic.

… Ca să nu uit, peste timp, dialogul avea loc la… aproximativ o lună după ce a împlinit copilul 3 ani.

Oraşul câinilor?

Am ajuns în Bucureşti în plină criză a câinilor maidanezi. Şi imaginea cu care am venit, creată de cele câteva ştiri pe care le-am văzut (cum naiba mai aveam curajul să intru în Bucureşti dacă vedeam mai multe imagini cu câini rânjind criminal?), este aceea a unui oraş condus de animale care omoară. 60.000 de câini… Jur că nu i-am văzut până acum aşa repede pe cei câţiva de lângă bloc, aşa cum i-am reperat aseară.

Doamne, în ce eră a manipulării trăim… Că doar n-a trecut mult timp de când curentul mediatic era împotriva eutanasierii şi pentru găsirea altor soluţii. Şi jurnalele ne livrau imagini cu câini chinuiţi în adăposturi şi câte şi mai câte… Acum vrem moarte, că aşa am văzut la televizor.

Foarte bine, dar să ştie asta şi cei care vin de acasă cu pui de câini (că le este milă să-şi sterilizeze animalele) şi îi plasează prin parcuri. Şi vecinele, dragele de ele, care cumpără lapte pentru pisicuţele drăguţe de la bloc (şi din 4 câte am avut cândva, număr vreo 20 acum), ignorând trupurile călcate pe şosele (era să leşin, gravidă fiind când un pui de pisică a fost călcat în faţa mea, ba şi proiectat undeva pe trotuar, ca să-mi fie peisajul complet). Sunt convinsă că nici doamnele astea nu cred în sterilizare şi preferă să-şi măsoare iubirea în lapte, nu în potenţiali pui salvaţi…