:-)) Ce spun doamnele?

Cui foloseşte să-ţi educi copilul frumos, atât de frumos încât îi explici că se spune “domnul” şi “doamna”, nici măcar “tanti” (că se uită doamnele urât pe stradă)… că nu e frumos să arate cu degetul şi nici ca degetul arătător să stea în nas… că trebuie să salutăm vecinii… şi câte toate?

Sper că lui Andrei, într-o societate mai bună ca asta de ieri după-amiază, colţ cu parcul Regina Maria:

- Fă, auzi, n-ai o ţigare?

Scuze, dar nu mi-am imaginat că vorbeşte cu mine una dintre cele două individe pe care le-am depăşit în plimbarea noastră. A simţit nevoia să repete:

- Hei, fata, fata, n-ai o ţigare?

M-am întors: n-am.

- E, n-ai pe naiba!…

Andrei: ce a zis doamna, mami?

Moment în care au început ele să râdă înaintea mea… Chiar aşa, oare ce a zis “doamna”?

Ne mai facem bine vreodată?

Vâj, vâââj cu “bichita” pe trotuar. La un moment dat ajungem la trecerea de pietoni. Ne poziţionăm regulamentar, ne uităm în stânga, în dreapta, nu pleacă fără mine ci aşteaptă să pun mâna pe el, să fie sigur că e ok să pornească pe zebră.

Coborâm cu o roată şi… ne oprim, pentru că exact în faţa noastră trage o maşinuţă simpatică, stickerită cu numele unei firme de publicitate, cred… n-am reţinut.

Foarte drăguţă, însă oprită de-a latul trecerii de pietoni, blocându-ne trecerea, ba chiar încurcând şi un pic circulaţia, că altfel n-ar fi traficul din Bucureşti atât de chic.

Poate că n-aş fi scris nimic despre asta, că doar nu e ceva senzaţional să se staţioneze pe treceri de pietoni, la naiba! Dar din maşinuţa albă, stickerită frumos, au coborât doi tineri simpatici, zâmbind la o glumă spusă înainte între ei, probabil, la costum, cu blugi şi tenişi… ce mai, tineri arătoşi, genul de corporatişti deştepţi sau self-amploaiaţi (ştiu, nu există termenul; asta nu-i deranjează pe alţii…) cu un viitor frumos… Şi atunci nu m-am putut abţine şi am zis şi eu plină de năduf: “de ce oare opriţi voi pe trecerea de pietoni?”

Şi mi s-a răspuns cu un zâmbet de reclamă la Colgate: “pentru că descărcăm repede”. Pfuuu… eu de ce nu m-am gândit la asta?!? E logic, nu?

Şi s-au apucat, într-adevăr, şi au scos ceva ce semăna a trusă uriaşă de machiaj de televiziune şi alte cutii… Şi fără un “scuze”, fără… ceva urme de educaţie primară, rudimentară, tânărul în sacou ca briza mării şi tunsoarea de Justin Bieber… a plecat, lăsându-l în urmă pe celălat, care a pornit pe jos, la fel de vesel şi mut.

Chiar nu m-am supărat pe următorul gagiu care a parcat pe o altă trecere, cu maşina lui de gunoi, care m-a mai şi întrebat aşa, în trecere: “ce face fata?”, lipsit de convingere şi mai mult a sarcină de serviciu… dar pe ăştia doi cu fiţe de educaţi, m-a apucat un nerv… că a trebuit să-i bag la blog :-)

Iubirea-l tău sau iubirea ta?

- Andrei, ţie îţi place să fiu supărată pe tine?

- Da. Adicăăă… nu. Acuma eşti supălată?

- Da.

- De ceee?

- Pentru că eşti obraznic.

- Dar am fost deja.

- Adică ai fost şi acum nu mai eşti?

- Nu mai sunt.

- Eşti sigur?

- Da. (după o pauză) Vleau iubire!

- De ce? Pentru că eşti obraznic?

- Nuuuu, pentlu că sunt iubilea-l tău.

- Eşti iubirea mea, nu iubirea al meu.

- Dar sunt băiat, mami!

- Aşa este :-)